duminică, 20 martie 2011

Despre Cluj-Napoca, cazare Cluj-Napoca

Clujul, numit in maghiara Kolozsvar si in germana Klausenburg, este capitala istorica a Transilvaniei. Inconjurat din trei parti de dealuri si coline, dintre care cel mai important este dealul Feleacului, Clujul este strabatut de raul Somesul Mare.

Conform recensamantului din 2002, orasul are o populatie de 300.000 de locuitori. Aeroportul din Cluj, al treilea ca marime din Romania, are curse regulate spre Ungaria, Germania si Austria.
Prima mentiune documentara a asezarii este facuta de Claudius Ptolemeu care considera Napuca una dintre cele mai insemnate localitati din Dacia.

Dupa cucerirea Daciei de catre romani, localitatea este distrusa si reconstruita pe malul drept al raului Samus sub numele de Napoca. Imediat dupa retragerea aureliana, viata urbana decade. Revigorarea se produce in evul mediu, cand are loc si prima atestarea documentara a asezarii, perioada in care sosesc aici maghiarii si germanii. In timpul lui Matei Corvin, rege al Ungariei nascut la Cluj, orasul capata numeroase privilegii.

Intre anii 1790-1848 si 1861-1867, Clujul a fost capitala principatului Transivaniei sub stapanirea Austriei. Dupa intrarea Transilvaniei in componenta Romaniei si pana in prezent, Cluj-Napoca si-a pastrat importanta ca centru cultural, politic si economic.

Cum ajungi la Cluj
Pentru a ajunge la Cluj, aveti la dispozitie numeroase cai de acces. Cel mai popular mijloc de transport ramane masina personala. Desi Clujul este despartit de capitala tarii de 426 km, drumul este placut, presarat cu peisaje uimitoare.

Pentru oamenii de afaceri sau pentru cei care nu au rabdare sa calatoreasca atatea ore cu masina, avionul este alternativa ideala. Atat aeroportul Henri Coanda, cat si aeroportul Baneasa opereaza saptamanal curse spre Cluj. Chiar daca pretul este destul de ridicat, cursele sunt mereu ocupate.

In gara Cluj ajung 22 trenuri Personal, Accelerat, Rapid si InterCity ce au ca puncte de plecare principalele orase ale Romaniei: Bucuresti, Ploiesti, Sighisoara, Alba Iulia, Deva, Arad, etc.


Surse: http://www.infopensiuni.ro/cluj-napoca/
http://www.business-forum.ro/images/idoblog/upload/1519/cluj-napoca-oras-sigur.jpg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu